La Mouche Qui Rit
De la muşte începe totul
şi noaptea cearşafului nou-născut
şi gunoaiele de la spital
şi prima urină
apoi voma de plod răsfăţat
bucătăria şi putoarea ei de sub chiuvetă
metabolismul de stârv în drumul spre obişnuinţă
până când şi singurătatea pute
are-o putoare înfiorătoare de puroi izbit
nicio epifanie nicio sfinţenie
trufia şi laşitatea au miros de sânge hibrid
femeile şi bărbaţii miros ca dracu atunci când se împreunează
viaţa-i o mărgeluţă şi moartea la fel
doar sinuciderea nu pute
lumina are miros previzibil
întunericul nu are miros deloc
muştele stau la soarele de culoarea drojdiei
ele sunt guerilleros pentru bătrâneţe
se pun pe gură pe nas pe piept
la cei morţi se aşază cuminţi ca o plapumă găurită
fiindcă nimeni nu le alungă
tot muştele sunt însoţitoare la banchet
fie că e botez cununie înmormântare
chemaţi muştele să vină la noi
de la placentă până la maşina de salvare
muştele fac respiraţie gură la gură
îngerii murdari de două secole de când a murit Dumnezeu
sunt acoperiţi cu muşte cărunte
să fim fericiţi şi iscusiţi
noi înşine suntem muştele care joacă ping pong.
ana david said,
January 21, 2010 at 7:11 pm
scrii tare de tot! curat si murdar,urat si frumos,gasesti de toate!pentru asta imi permit sa te invit pe Rocada pentru ca asa cum scrii esti in spiritul Rocadei;adresa este http://poezierocada.ning.com;intra sa vezi cam cine e pe acolo si cam cum se scrie.te astept,sa stii! ana david